Iancu Văcărescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Iancu Văcărescu (n. 1792, Bucureşti - d. 1863) a fost un poet român, fiul lui Alecu Văcărescu. Atras de ideile înaintate ale epocii, a salutat răscoala lui Tudor Vladimirescu („Buna vestire”, „Glasul poporului subt despotism”) şi a participat la mişcarea de redeşteptare culturală şi naţională, sprijinind începuturile şcolii, teatrului, presei şi tipografiei româneşti. A fost sprijinitor al tuturor iniţiativelor culturale şi literare ale vremii: membru al Societăţii Literare din 1827, al Societăţii Filarmonice din 1833, al Asociaţiei Literare din 1845, sprijinind teatrul (a tradus Britannicus de Racine şi a scris un prolog la inaugurarea spectacolelor, în 1819) şi pe tinerii poeţi (a îndreptat primele versuri ale lui Ion Heliade – Rădulescu).

Opera sa (reunită în volumele „Poezii alese”, 1830 şi „Colecţie din poeziile d-lui marelui logofăt Iancu Văcărescu”, 1848), deşi lipsită de strălucirea poetică a tatălui său, introduce cu timiditate structuri lirice noi, anunţînd pastelul sau meditaţia. În ciuda ecourilor manieriste (multe poezii sînt idile cu personaje mitologice), e un poet de tranziţie între neoclasicismul secolului al XVIII-lea şi romantismul paşoptist. A scris printre primele sonete în limba română şi a inaugurat poezia ocazională pe teme istorice: simpatizant al Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, a scris pateticul îndemn Glasul poporului sub despotism, din care două versuri au rămas celebre: „ Să tremure! Să tremure cumplita tiranie/ Zdrobit va fi cine-a-ndrăzni gînd de tiran să-i vie!”

Lirica sa erotică, de factură neoanacreontică („O zi şi o noapte la Văcăreşti”, sau „Primăvara amorului” ş.a.), manifestă, printr-un viu sentiment al naturii, tendinţa de a depăşi vechile canoane ale epocii. A scris poeme filozofice („Adevărul”) sub influenţa iluminismului, balade pe teme folclorice, epistole, ode, elegii, idile şi epigrame.

O sinteză a formulelor clasice poate fi considerată poezia Primăvara amorului, în care zeul Amor îl introduce pe poet într-o natură nocturnă, convenţională, dar cu detalii preromantice, ca ruinele oraşului.

Poeziile sale anunţă tonul „veselului Alecsandri”.

[modifică] Bibliografie

• Dicţionar Enciclopedic Român, Editura Politică, Bucureşti, 1962-1966
• George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini şi pînă în prezent